Familia. Un cuvant care spune atat de multe, insa pentru fiecare “familia” vin cu ganduri, semnificatii, legaturii si emotii diferite de la o persoana la alta. Pentru unii poate sa fie cea mai importanta valoare si resursa personala, iar pentru altii locul suferintei. Se spune ca in relatii ne ranim si in relatii ne vindecam, astfel familia poate sa fie locul in care am fost raniti, dar tot familia are potentialul enorm de vindecare. 

Ca terapeut sistemic consider foarte valoros si curajos  procesul de psihoterapie familiala, atat in ceea ce priveste familia ca intreg, cat si pentru fiecare membru in parte. Conform psihoterapiei sistemice de familie intregul este mai mult decat suma partilor, toate partile respectiv membrii familiei sunt interconectati, iar atunci cand una dintre parti este afectata in orice fel, acel efect se va rasfrange si asupra celorlate parti/membrii ai familiei.

Familia la fel ca o persoana are propriile etape de dezvoltare, tipare, istorie de viata, blocaje, resurse si potential.  Uitandu-ne la aceste dinamici familiale, devenind observatori si vazand ce functie are fiecare tipar de interactiune, va fi mai eficient sa inlocuim acele tipare nebenefice familiei, cu unele care sa inlature suferinta si sa aduca putere si armonie, onorand familia si membrii acesteia.

Va invit la o sedinta de psihoterapie familiala

Programeaza-te pentru o sedinta de psihoterapie familiala